De ce au fost surprinși discipolii?

Se pretinde adesea că ucenicii, după ce i s-a spus de Isus despre învierea sa iminentă, pur și simplu nu puteam accepta că acesta ar putea fi într-adevăr sfârșitul; și s-au înșelat astfel încât să creadă că Isus era încă în viață. in orice caz, acest lucru este în contradicție cu dovezile Noului Testament, după cum se discută mai jos.

Ucenicii nu se așteptau la o înviere.

A) Evangheliile ne spun în mod constant asta, deşi Isus îi prezisese moartea şi învierea, ucenicii nu au reușit să înțeleagă ce spunea și nu au crezut vestea când au auzit-o (de exemplu. Mt 16:21-3, 17:22-3, 20:17; Mk 16:11,13,14; Lk 24:11,25; Ioan 2:19, 16:16-32, 20:2,25).

b) Ucenicii îl priviseră pe Isus ca pe Mesia (Hristosul) Ioan 1:49, Ioan 6:69, Mt 16:16 [Mk 8:27, Lk 9:20], Ioan 11:27, Lk 24:21. Problema era că, ca la evrei în general până în zilele noastre, conceptul lor despre Mesia era ca un izbăvitor victorios care își va elibera țara de opresiunea străină. Pentru gândirea evreiască, un Mesia mort nu era deloc Mesia. Iisus’ moartea le spulberase așteptările și le dovedise că se înșelase. De aici deziluzia evidentă a celor doi ucenici pe drumul Emaus, chiar dacă auziseră deja povestea femeilor (Lk 24:17-24).

c) Deși există câteva minuni de înviere înregistrate în Vechiul Testament, aprehensiunea generală în Isus’ zi, la fel ca la noi, a fost că oamenii morți nu revin la viață. În special, chiar dacă Isus înviase însuși doi morți, nimeni nu fusese înviat decât prin intermediul unui puternic profet – iar profetul lor era mort: nimeni nu se ridicase vreodată.

d) Preocuparea femeilor era că nu avuseseră timp să-i dea lui Isus o înmormântare decentă (trupul nu fusese scos de pe cruce până seara, după cum s-a notat anterior). Își petrecuseră timpul în weekend pregătind mirodenii, astfel încât să poată termina treaba când Sabatul se terminase (Mk 16:1, Lk 23:56-24:1).

Înapoi la articolul principal.

O înviere non-fizică ar fi fost mai ușor de acceptat pentru ei decât una fizică.

A) Deși gândirea tradițională evreiască tindea să privească spiritul, suflet și trup ca un întreg integrat, iar saducheii au negat orice posibilitate a unei existențe spirituale separate sau a vreunei învieri, fariseii, cu care Iisus a luat partea în această problemă, a recunoscut că spiritul a supraviețuit după moarte. Vechiul Testament include o relatare a unei confruntări între regele Saul și spiritul lui Samuel (1 Sam 28:11-9). Această credință se reflectă și în Isus’ pilda cu Dives și Lazăr (Lk 16:19-31). Ar mai putea fi citate și alte exemple.

b) Mai semnificativ, evangheliile indică faptul că ucenicii’ propriile gânduri tindeau în mod firesc către acest tip de interpretare. Putem vedea acest lucru în relatarea lui Isus umblând pe apă; unde prima presupunere pe care se spune că au făcut-o a fost că vedeau un spirit (Mt 14:26 [Mk 6:49, Lk 24:37]). În mod similar, avem relatarea transfigurării, unde Iisus este văzut discutând cu Moise și Ilie (Mt 17:3 [Mk 9:4, Lk 9:30]). (Ideea de remarcat aici este că, indiferent de ceea ce faci despre evenimentele miraculoase descrise, ei încă ne oferă o perspectivă asupra felului în care au gândit.)

Înapoi la articolul principal.