Pâinea noastră zilnică

Există o utilizare intrigantă a unui cuvânt grecesc în Rugăciunea Domnului, care nu se găsește nicăieri în literatura greacă existentă.. Este adjectivul, ‘epiousis‘; tradus în mod tradițional prin „cotidian’ în frază, „pâinea noastră de fiecare zi.’

Desigur, Isus nu s-a adresat discipolilor săi în greacă. Aproape sigur ar fi vorbit în aramaică, dialectul nativ al Israelului la acea vreme. Asa de ‘epiousis‘ este în sine o traducere: dar de ce? Sfântul Ieronim, la crearea traducerii Vulgatei latine la sfârșitul secolului al IV-lea, a redat-o drept „zilnic’ în Luke 11:3: ci ca ‘suprasubstanțial’ în Matthew 6:11. Savanții de-a lungul secolelor au argumentat cu privire la semnificația reală a acestuia: dar cei mai mulți resping traducerea lui „cotidian’ ca fiind ambele inutile (pentru că cuvintele, ‘asta zi’ sunt de asemenea prezente) și improbabil (văzând că există cuvinte mult mai puţin obscure care ar fi putut fi folosite).

in orice caz, redările sugerate au fost multe și diverse. Pare a fi un compus al ‘epi‘ și o formă a fiecăreia ‘eimi‘ („a exista”) sau ‘heimi‘ (‘a merge’). De cand ‘epi‘ are o gamă largă de sensuri, în general, de-a lungul liniilor de a fi deasupra sau dincolo de timp, poziţie, etc., sugestiile includ concepte precum „esențial pentru existență”.,’ 'pentru viitor’ sau „pentru ziua următoare”, ‘din abundenta,’ „Asta nu se epuizează,’ etc. Multe dintre aceste redări li se atribuie atât semnificații practice, cât și spirituale sau escatologice. Dar cei mai mulți dintre ei suferă și de problema că, dacă acesta ar fi fost sensul intenționat, de ce nu a folosit scriitorul un om de rând, cuvânt mai ușor de înțeles?

Când traduceți între limbi, sensurile cuvintelor se suprapun adesea; astfel încât un cuvânt într-o singură limbă are o serie de semnificații și asocieri care nu pot fi întotdeauna înțelese corect în limba și cultura țintă. Aș sugera că asta este cel mai probabil ceea ce s-a întâmplat aici: cuvântul pe care l-a folosit Isus avea mai multe semnificații și asocieri care l-ar fi forțat pe traducător să folosească multe cuvinte pentru a transmite un sens deplin al sensului său. Dar Isus’ rugăciunea a fost dată ca model de simplitate și concizie: așa că traducătorul nu a vrut să facă asta. Următoarea sa alegere cea mai bună a fost să compună două cuvinte împreună pentru a încerca să transmită un sentiment al profunzimii sensului a ceea ce spusese Isus.. În vigoare, ceea ce spun este că probabil că există adevăr în majoritatea, dacă nu tot, a inferențelor evidente care pot fi extrase dintr-o defalcare literală a compusului, ‘epi-ousis.’

Dar care a fost cuvântul inițial pe care l-a folosit Isus care i-a cauzat traducătorului o astfel de problemă? Cred că sugestia prezentată de Kenneth Bailey în „Jesus Through Middle-Eastern Eyes’¹ este cel mai plauzibil. El ne face referire la „vechiul siriac” din secolul al II-lea’ traducere din greacă; care este atât cea mai veche traducere cunoscută a Noului Testament, cât și într-o limbă extrem de apropiată de aramaica vorbită de Isus.. Acesta folosește cuvântul ‘ameno,’ care în siriacă înseamnă „durabil”., neîncetat, fără sfârșit sau perpetuu.’ Provine din aceeași rădăcină ca și cuvântul ebraic ‘Amen,‘ adică „a fi ferm, confirmat, de încredere, credincios, ai credinta, crede.’ A fost adesea folosit de Isus pentru a-și prezenta propriile cuvinte: 'Cu adevărat (‘amen‘) iti spun eu…’ (deseori dublat pentru un accent suplimentar conform Evangheliei lui Ioan). Utilizarea sa obișnuită era ca o afirmație la sfârșitul unei rugăciuni, în sensul de, „Este rezolvat.’ Folosit în aceste moduri, a fost pur și simplu transliterat în greacă, unde apare de nenumărate ori în evanghelii; și chiar este folosit pentru a încheia această rugăciune în Matthew 6:13.

Dar dacă Isus a folosit acest cuvânt ca adjectiv, pentru a descrie pâinea, el ar deduce clar ceva mai mult decât simplul fapt că a cerut „adevărat”.’ pâine: ceea ce înseamnă că trebuie să luăm în considerare întreaga amploare și contextul cultural al cuvintelor pentru a aprecia semnificația lor deplină pentru Isus și ucenicii săi..

Semnificația implicată de traducerea siriacă veche face în mod clar parte din aceasta. Rugăciunea afirmă fiabilitatea absolută a furnizării lui Dumnezeu, așa cum Isus i-a învățat pe ucenicii Săi:

Prin urmare, Vă spun, nu fi îngrijorat pentru viața ta: ce vei mânca, sau ce vei bea; nici încă pentru corpul tău, ce vei purta. Viața nu este mai mult decât mâncarea, iar corpul mai mult decât îmbrăcămintea? Vedeți păsările cerului, că nu seamănă, nici ei nu culeg, nici să se adună în hambare. Tatăl vostru ceresc îi hrănește. Nu ești cu mult mai valoros decât ei?? (Mat 6:25-26)

Dar există mai mult. Luați în considerare discuția consemnată în Ioan, capitol 6, când oamenii au venit la Isus imediat după hrănirea 5,000, dorind să-l facă rege:

Isus le-a răspuns, “Cu siguranță vă spun, tu ma cauti, nu pentru că ai văzut semne, ci pentru că ai mâncat din pâini, și s-au umplut. Nu lucra pentru mâncarea care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viața veșnică, pe care vi le va da Fiul Omului. Căci Dumnezeu Tatăl l-a pecetluit.”

I-au spus deci, “Ce trebuie să facem, ca să putem lucra lucrările lui Dumnezeu?”

Isus le-a răspuns, “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, că tu crezi în cel pe care l-a trimis.”

I-au spus deci, “Atunci ce faci pentru un semn, ca sa vedem, si te cred? Ce treabă faci? Părinții noștri au mâncat mana în pustie. Așa cum este scris, „Le-a dat să mănânce pâine din cer.’ “

Iisus le-a spus deci, “Cel mai sigur, Vă spun, nu Moise ți-a dat pâinea din cer, dar Tatăl meu vă dă adevărata pâine din ceruri. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer, și dă viață lumii.”

I-au spus deci, “Lord, dă-ne mereu această pâine.”

Iisus le-a spus, “Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la mine nu-i va fi foame, iar celui ce crede în Mine nu-i va fi niciodată sete. (John 6:26-35)

Oamenii au venit să caute o aprovizionare sigură de hrană, ca mana pe care o aveau israeliții în timpul călătoriilor lor cu Moise în deșert. Dar Isus’ răspunsul a fost că aceasta nu este pâinea adevărată. El este; iar oamenii trebuiau să-și pună credința în El. Observați cum semnificația rădăcină a lui „Amin’ poartă atât conceptul de adevăr, cât și de credință.

Conceptul de mană din cer a fost adânc înrădăcinat în cultura evreiască, atât în ​​conceptul său istoric cât şi ca speranţă viitoare la venirea lui Mesia. Kenneth Bailey menționează că Sfântul Ieronim se referă la o copie a unei „Evanghelie a evreilor”.’ care traduce această expresie prin „Dă-ne pâinea noastră de mâine”.’

Și în ultimul rând, dar nicidecum în ultimul rând, avem faptul că Isus și-a văzut propria moarte drept sacrificiul final al Paștelui, prin care avea să devină izvorul adevăratei pâini a vieţii pentru lume:

Eu sunt pâinea vieții. Părinții tăi au mâncat mana în pustie, si au murit. Aceasta este pâinea care coboară din cer, ca oricine să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, el va trăi pentru totdeauna. da, pâinea pe care o voi da pentru viața lumii este trupul meu.”

De aceea evreii s-au certat între ei, zicală, “Cum poate acest om să ne dea carnea lui să mâncăm??”

Iisus le-a spus deci, “Cu siguranță vă spun, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și îl voi învia în ziua de apoi. Căci carnea mea este într-adevăr hrană, și sângele meu este într-adevăr băutură. Cel ce mănâncă trupul meu și bea sângele meu trăiește în mine, iar eu în el. Precum M-a trimis Tatăl cel viu, și trăiesc din pricina Tatălui; deci cel care se hrăneşte cu mine, va trăi și din cauza mea. Aceasta este pâinea care a coborât din cer, nu așa cum au mâncat mana părinții noștri, si a murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi pentru totdeauna.” (John 6:48-58)

Isus a dorit ca acest moment să fie împlinit (alt sens al ‘amen‘) și doreau să nu uite niciodată:

le-a spus, “Mi-am dorit cu stăruință să mănânc acest Paște cu voi înainte de a suferi, căci vă spun, În niciun caz nu voi mai mânca din ea până când se va împlini în Împărăția lui Dumnezeu.” A primit o cană, iar când mulţumise, spuse el, “Ia asta, și împărtășiți-l între voi, căci vă spun, Nu voi mai bea deloc din rodul viței de vie, până va veni Împărăția lui Dumnezeu.” A luat pâine, iar când mulţumise, l-a rupt, și le-a dat, zicală, “Acesta este trupul meu care este dat pentru voi. Fă asta în memoria mea.” (Luk 22:15-19)

În cartea Apocalipsa, Ioan descrie modul în care Isus Sa numit de fapt ‘Amen‘ lui Dumnezeu:

Scrie-i îngerului adunării din Laodiceea: “The Amen, Martorul Credincios și Adevărat, Capul creației lui Dumnezeu, spune aceste lucruri: … ” (Rev 3:14)

Când Isus a predat această rugăciune, Evangheliile indică faptul că avea deja un simț clar al misiunii sale supreme. Deci El ar fi avut în vedere toate cele de mai sus în timp ce vorbea. Dar ucenicii lui și mulțimile care ascultă nu au avut prevederea lui: așa că gândirea lor inițială ar fi fost în primul rând despre mâncare și posibilitatea manei cerești. in orice caz, traducătorul nostru necunoscut a avut beneficiul retroviziunii – ca tot Isus’ adepți în anii următori.

Asa de, când luăm în considerare toate nuantele implicate de Isus’ cuvinte, „Dă-ne astăzi a noastră ‘amen‘ pâine,’ este ușor de înțeles de ce un traducător creștin vorbitor de aramaică s-ar chinui să găsească orice cuvânt în greacă care să transmită un concept atât de plin de sens. Este de mirare că, când încearcă să găsească un cuvânt care să descrie această pâine, a recurs la inventarea unui nou cuvânt compus capabil să fie înțeles diferit ca ceva asemănător, „provizare adevărată și abundentă dincolo de orice realitate și pentru tot timpul?’

Note de subsol

1. „Isus prin ochii din Orientul Mijlociu’ Kenneth E. Bailey, Editura SPCK (21 Mar. 2008), pg. 121. (ISBN 978-0281059751)